Glosar de termeni şi personaje mitologice (via wikipedia.org)

Toţi termenii

Aether

Aether (în greacă ᾿Αιθήρ) este personificarea aerului pur superior în care sălăşluiesc zeii, spre deosebire de "aer" (în greacă ᾿Αήρ ), aerul inferior respirat de muritori. În cosmologiile greceşti timpurii, Aether este fiul lui Erebus şi Nyx, şi frate cu Hemera. El este unul din elementele din cosmos, iar în imnurile orfice este menţionat ca sufletul lumii, din care emană toată viaţa.

Afrodita

Afrodita gr.Ἀφροδίτη (denumită de romani Venus) reprezintă în mitologia greacă zeiţa frumuseţii. Potrivit legendei, s-a născut în Cipru. “Stâncile lui Afrodita / Venus” se găsesc pe ţărmul sudic al insulei, pe locul unde - potrivit mitologiei greceşti - a căzut în apa mării înspumate organul masculin de reproducere al zeului Uranus, amputat de rude geloase. Aici s-ar fi născut, din valurile mării învolburate, zeiţa dragostei Afrodita / Venus. Legenda constituie tema mai multor tablouri pictate de artişti renumiţi. Deşi zeiţă a frumuseţii, Afrodita este căsătorită cu zeul şchiop, hidosul Hefaistos, care era şi fierarul zeilor. În privinţa naşterii ei există două variante: prima ar fi că este fiica lui Zeus şi a Dionei, cealaltă spune că s-a născut din spuma mării. Cu toate că este căsătorită cu Hefaistos (Hephaestus), a fost iubită de zeii Ares, zeul războiului, Dionysos, Hermes şi Poseidon , precum şi de muritorii de Anchises şi Adonis. A avut mai mulţi copii: cu zeul Hermes pe Eros, cu Ares pe Anteros şi pe Harmonia, cu muritorul Anchises pe Aeneas (personajul principal din epopeea virgiliană Eneida) etc. În legătură cu farmecul şi puterea Afroditei circulau numeroase legende: un episod cunoscut este infidelitatea ei faţă de Hephaestus care, descoperind prin surprindere legătura ei cu Ares, a chemat toţi zeii Olympului drept martori. Un alt episod celebru este judecata lui Paris: Zeus a poruncit ca mărul de aur aruncat de Eris, zeiţa vrăjbei şi revendicat în egală măsură de Hera, Atena şi Afrodita, să fie acordat de un muritor, Paris, celei pe care o va socoti el mai frumoasă. Cele trei zeiţe s-au înfăţişat înaintea lui Paris pe muntele Ida şi au început să-şi laude farmecele, promiţându-i fiecare câte un dar. Cucerit de frumuseţea Afroditei şi de darul făgăduit de ea - acela de a o lua de soţie pe cea mai frumoasă muritoare, pe Elena din Troia - Paris i-a dat ei mărul. Alegerea Afroditei şi răpirea Elenei au constituit originea războiului troian. În cursul acestui război, în care rivalele ei, Hera şi Atena, au sprijinit tabăra adversă, Afrodita i-a ajutat în mod constant pe troieni, în special pe Paris şi pe Aeneas. Ea a fost rănită în luptă de către grecul Diomede. Dacă nu a putut împiedica moartea lui Paris şi distrugerea Troiei, în schimb, salvarea lui Aeneas se datorează Afroditei, care l-a ajutat să ajungă pe ţărmurile Italiei. Tot datorită acestui fapt, zeiţa era socotită, sub numele de Venus, drept divinitate protectoare a Romei. Afrodita avea sanctuare celebre la Paphos, Cnidus, Delos, Sicyon etc. Cultul ei era celebrat în întreaga lume helenică, cu precădere în insulele Cipru şi Cythera.

Amaterasu

Amaterasu, Amaterasu-ō-mi-kami sau Ōhiru-menomuchi-no-kami este în mitologia japoneză zeiţa soarelui, şi poate cea mai importantă zeitate (kami) şintoistă. Referitor la cum s-a născut există două variante: - conform cronicii Kojiki (712) s-a născută din ochiul stâng al zeului Izanagi în timp ce acesta se purifica ritual într-un râu după ce vizitase iadul (unde se dusese să îşi caute nevasta decedată). - conform cronicii Nihon shoki (720) s-a născut ca urmare a relaţiilor sexuale dintre zeul Izanagi şi zeiţa Izanami. A devenit stăpâna Paradisului (Takamagahara). În trecut se considera că Familia Imperială a Japoniei şi împăratul erau descendenţi pe linie dreaptă ai zeiţei. Amaterasu este descrisă în Kojiki ca fiind zeiţa soarelui născută din ochiul lui Izanagi, care de asemenea l-a adus pe lume şi pe Susanoo, zeul furtunii. În Kojiki se spune despre ea că este zeitatea din care emană întreaga lumină şi este asociată cu soarele datorită cordialităţii şi compasiunii sale faţă de oamenii care o venerau. Cu alte cuvinte zeiţa este o interpretare a luminii şi a căldurii, văzute ca un simbol al iubirii şi al purităţii. Zeiţa se află asftel în opoziţie cu fratele ei, Susanoo, personificare a brutalităţii şi a violenţei. Un mit japonez descrie cum, odată, Amaterasu, supărată de comportamentul fratelui ei, s-a refugiat într-o peşteră, Amano-Iwato (Peştera Soarelui). Ea a ascuns toată lumina care emana din trupul ei, învăluind lumea în întuneric. Conform mitului, Susanoo urma să fie trimis în lumea morţilor alături de Izanami, de către tatăl său, Izanagi. Însă Susanoo era înspăimântat de ce va vedea acolo şi totodată invidios că Amaterasu avea parte de toate minunăţiile raiului. De aceea, zeul a plecat spre Takamagahara, sub pretextul că vrea să-şi ia rămas bun. Văzându-l că vine, zeiţa soarelui, cunoscându-l foarte bine, a pus în preajmă o tolbă cu săgeţi şi luat un arc pentru a-şi asigura protecţia. Amaterasu i-a ieşit în întâmpinare fratelui ei şi a aflat că el vrea doar să-şi ia rămas bun. Zeiţa a cerut atunci o dovadă pentru bunele lui intenţii. Susanoo a propus să creeze copii divini care să conducă cu înţelepciune lumea. Amaterasu a fost de acord, a luat sabia fratelui ei, a rupt-o în bucăţi şi a transformat-o în trei zeiţe, care erau mai frumoase ca orice alte zeiţe din lume, în afară de Amaterasu. Susanoo i-a cerut atunci surorii sale cele cinci bijuterii pe care le avea la gât, şi după ce le-a spart cu dinţii a suflat o ceaţă luminoasă din care s-au născut cinci divinităţi masculine, mai puternice decât oricine, cu excepţia zeului furtunii. Când Susanoo, mulţumit de creaţia lui, şi-a proclamat omnipotenţa, Amaterasu i-a amintit că cei cinci zei au fost născuţi din colierul ei. Nervos că nu este apreciat, Susanoo devine dintr-odată violent şi îşi pierde controlul. El a dat drumul ploilor şi vântului, pe care le avea sub comandă, a distrus lanurile de orez pe care Amaterasu le îngrijise cu atâta grijă. Zeiţa soarelui se aştepta la aşa ceva şi nu a intervenit, gândindu-se că aceasta este firea fratelui său. Din păcate, însăşi răbdarea zeiţei l-a întărâtat şi mai tare pe Susanoo. Zeul voia să o atragă şi pe Amaterasu în această luptă, însă ea rămânea distantă, superioară lui. Într-o zi, Amaterasu şi prietenele ei ţeseau în camera sacră a zeiţei haine pentru zei, când a venit Susanoo, hotărât să-i dea un ultim mesaj surorii lui. El a luat unul din caii zeiţei (animale sacre pentru ea), l-a jupuit şi l-a ucis, apoi a făcut o gaură în acoperiş şi a aruncat în cercul de femei ţesătoare. Pe şaua calului a scris "Lucrurile nu sunt întotdeauna atât de negre şi albe precum par". Această întâmplare înfricoşătoare a făcut-o pe una din cele mai vechi prietene ale lui Amaterasu să moară la picioarele zeiţei. Amaterasu a fost atât de speriată încât a fugit din palatul ei. A găsit o peşteră într-un colţ liniştit al raiului, s-a refugiat în ea şi a acoperit intrarea cu un bolovan. Lumea a fost adâncită în beznă. Cosiderându-se învinsă în lupta spirituală contra fratelui ei, Amaterasu a stat o perioadă destul de lungă în peşteră. Între timp recoltele oamenilor s-au veştejit fără lumina soarelui, iar oamenii, lipsiţi de speranţa de a o mai vedea din nou pe zeiţă, au început să moară. Văzând această situaţie, ceilalţi zei s-au adunat şi au plănuit să o scoată pe zeiţă afară. Nici unul din ei nu a reuşit să o convingă. Atunci, zeiţei bucuriei, Ama-no-Uzume i-a venit o idee. A agăţat o oglindă de bronz într-un copac de la intrarea în peşteră. Apoi s-a dezbrăcat de haine şi s-a acoperit cu frunze de bambus şi flori. A răsturant o cadă şi a început să danseze pe ea, lovind-o cu picioarele. Zeii au fost impresionaţi de dansul ei erotic şi au început să o aclame. Auzind zgomotul de afară, Amaterasu a devenit curioasă şi vrut să vadă ce se întâmplă. Zeul forţei s-a ascuns la intrarea în peşteră, cu gândul să o tragă afară pe Amaterasu, dacă aceasta apărea. Nu a mai fost însă nevoie de el, deoarece zeiţa, scoţând capul afară din peşteră a fost orbită de reflexia ei luminoasă în oglinda de bronz şi, pentru moment a uitat de frică şi durere. Amaterasu s-a privit pentru prima oară în oglindă. De atunci, ea a hotărât să atârne oglinzi la intrarea în templele ei, astfel încât oricine ar fi trecut în dreptul lor, să se uite adânc în ele. Mai târziu Amaterasu îl trimite pe nepotul ei Ninigi-no-Mikoto să aducă pacea în Japonia şi îi oferă cele trei obiecte sacre numite "Comorile imperiale ale Japoniei": sabia Kusanagi, oglinda Yata no kagami, şi bijuteria Yasakani no magatama. Un descendent al lui Ninigi-no-Mikoto a fost Jimmu, primul împărat al Japoniei. Deşi cunoscută şi înfăţişată ca o zeitate feminină, Kojiki nu dă informaţii despre sexul lui Amaterasu (japoneza nu foloseşte pronume diferite pentru genuri). Unii învăţaţi au susţinut că Amaterasu este bărbat. Despre Amaterasu se spune că este inventatoarea ţesutului, a tehnicilor de cultivare a orezului şi grâului, a creşterii viermilor de mătase. Cel mai important altar al ei este Marele Altar din Ise (sau Ise-Jingu, aflat în Ise, Japonia, pe insula Honshu. Acolo, simbolul ei este o oglindă, unul din cele trei comori sacre. Amaterasu este sărbătorită în fiecare an pe data de 17 iulie, prin procesiuni de stradă, în toată ţara. Festivităţile din ziua de 21 decembrie, solstiţiul de iarnă, comemorează ieşirea ei din peşteră. În timpul Cel de-al Doilea Război Mondial, familia regală japoneză s-a proclamat descendentă a zeiţei Amaterasu, iar împăratul a fost oficial considerat divin.

Ammon

În mitologia egipteană, Ammon, sau Amon (confundat cu Ra din cauza numelui Amon-Ra) este zeul suprem al preoţilor tebani. Ammon este zeu al soarelui, cel mai important dintre zei şi venerat în oraşul Teba, unde este reprezentat cu cap de berbec, sau ca un bărbat purtând o tiară cu pene. Iniţial a fost zeu obscur al vântului. Cultul său apare în Regatul Mijlociu şi se dezvoltă repede (mai ales în Regatul Nou), compunând o divinitate a aerului şi fecundităţii. Ammon, "cel ascuns", rege al zeilor, în principal în timpul dinastiei XI, a apărut pe inscripţiile incintelor funerare încă din timpul dinastiei V. Pentru ptolemeici el este asociat cu Zeus. Sub numele de Amun Kematef a fost una din cele opt divinităţi străvechi. Era un zeu creator, capabil să se readucă singur la viaţă. Nubienii îl venerau în mod special, considerând că a fost născut în Sudan.

Amon

Vezi Ammon.