Sal Rachele şi Fondatorii în România, în luna octombrie 2012 (clic aici pentru mai multe detalii)

„Pământul se trezeşte: Profeţii 2012-2030” (Sal Rachele şi Fondatorii) va fi disponibilă începând cu 23 mai 2012.
Reducere 10% doar pentru (pre)comenzile făcute înainte de această dată.

Glosar de termeni şi personaje mitologice (via wikipedia.org)


Avem 190 definiţii în acest glosar.
Toţi termenii  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  Z

L

Termen Explicaţie
Leda

În mitologia greacă, Leda a fost fiica regelui Etoliei, Testios, şi soţia regelui spartan Tyndareos. Surorile ei erau Alteea, mama lui Meleagru, şi Hipermestra. Împreună cu Tyndareos, Leda a avut mai mulţi copii: Timandra, care s-a măritat cu Echemos, Clitemnestra, soţia lui Agamemnon, Phoebe, Philonoe, Elena şi Dioscurii. Dintre aceştia se spune că o parte au fost concepuţi cu Zeus, care s-a preschimbat în lebădă pentru a o seduce pe Leda. Una din legendele legate de Leda povesteşte că în urma unirii cu zeul, ea a făcut două ouă (sau doar unul) din care au ieşit câte doi prunci: Clitemnestra şi Pollux, Elena şi Castor. Dintre aceştia, doi erau muritori, aparţinând lui Tindar, iar doi erau nemuritori, semănând lui Zeus. Cu toate acestea sursele mitologice nu sunt de acord în legătură cu mortalitatea şi imortalitatea copiilor Ledei, neştiindu-se sigur care erau şi care nu erau nemuritori. Castor şi Pollux (sau Dioscurii) sunt uneori sau amândoi muritori sau amândoi nemuritori. O altă variantă este că doar unul din ei este nemuritor, şi anume Pollux. În Sparta, în templul fiicelor lui Leucip, exista găoacea unui ou uriaş, despre care se spunea că ar fi fost făcut chiar de Leda. În legătură cu Elena, se mai spune că de fapt ea ar fi fost fiica lui Zeus şi a zeiţei Nemesis. Se spune că Zeus se îndrăgostise de această zeiţă, însă aceasta vrând să scape s-a preschimbat în gâscă. Zeus o urmăreşte şi se transformă la rândul lui în lebădă. Din uniunea celor doi rezultă un ou pe care îl găsesşte un păstor şi îl ia cu sine. Elena va ieşi din ou şi datorită frumuseţii ei va fi adoptată de Leda.




Banner

Căutare instantanee

Editura Proxima Mundi

Lansare pe 23 mai 2012. Reducere 10% pentru comenzile făcute în avans până pe 23.
Banner

Feisbuc

Banner

Comentarii recente

RSS comentarii Astrologie.Althea.ro

Sondaj astro

Ce animal din zodiacul chinezesc eşti?

Şobolan - 12,2%
Bivol - 4,1%
Tigru - 8,1%
Pisică - 4,1%
Dragon - 12,2%
Şarpe - 12,2%
Cal - 4,1%
Capră - 8,1%
Maimuţă - 17,6%
Cocoş - 4,1%
Câine - 6,8%
Porc - 6,8%

Total voturi: 74
The voting for this poll has ended la data: 22 Dec 2011 - 12:42

Termeni aleatori din glosar

  • Regiomontanus: Astrologul german (secolul XV) care a creat sistemul de Case care îi poartă numele. Acest sistem se bazează pe 12 diviziuni egale de-a lungul ecuatorului terestru proiectat…
  • gorgone: Gorgone, (în limba greacă veche Γοργόνες}} / Gorgónes sau Γοργοῖ / Gorgoĩ), la singular Γοργώ / Gorgố erau în mitologia greacă nişte făpturi fantastice, răufăcătoare. Ca exemplu,…
  • circum-: Prefix care înseamnă "împrejur / împrejurul + 'genitiv'" (lt. latină)
  • longi-: Adjectiv care înseamnă "lung" (lb. latină)
  • naiadă: Naiadele erau nimfe ale apelor dulci şi reprezentau una din cele trei clase principale de nimfe - celelalte fiind Nereidele (nimfe ale Mării Mediteraneene) şi Oceanidele (nimfe…