Glosar de termeni şi personaje mitologice (via wikipedia.org)

I

Ianus

Ianus (sau Ianus bifrons) a fost una dintre cele mai vechi divinităţi din mitologia romană. La origine, Ianus a fost un rege care a domnit în Latium în epoca de aur. După moarte a fost divinizat. Ca zeu protector al Romei i se atribuia un miracol care a salvat cetatea de o invazie a sabinilor: în timp ce duşmanii se pregăteau să treacă peste zidurile Capitoliului, Ianus a făcut să ţâşnească în faţa lor un şuvoi fierbinte, care i-a silit să se retragă. În amintirea acestui fapt persista la Roma obiceiul de a lăsa în timp de război porţile templului lui Ianus deschise, pentru a-i da posibilitate zeului să vină în ajutorul romanilor. În timp de pace ele se închideau. Ianus era înfăţişat cu două feţe opuse: una privea înainte, cealaltă, înapoi. Era zeul uşii, al sărbătorilor şi riturilor de trecere şi al fenomenelor de tranziţie.

Iapetus

Iapetus, unul dintre titani, era fiul zeilor Uranus şi Gaia. A avut mai mulţi copii cu oceanida Clymene: pe Atlas, Epimetheus, Menoetius şi Prometheus. Iapetus a fost înfrânt în lupta cu olimpienii şi prăvălit de Zeus în Tartarus.

Inanna

Inanna este cea mai cunoscută zeiţă din mitologia Orientului Apropiat, dar şi una dintre cele mai ambigue. Zeiţă a planetei Venus, ea reprezenta cele mai antagonice idealuri: pe de o parte zeiţă a iubirii şi a fertilităţii, pe de altă parte zeiţă a războiului si a morţii. În sumeriană, Inanna înseamnă „stăpâna cerurilor”.

Coborârea Inannei în infern

Motivul călătoriei întreprinsă de zeiţa Inanna în acest mit rămâne incert. Se poate presupune că ar fi fost mânată de dorinţa de a o răsturna pe Ereshkigal, zeiţa infernului.

Planurile ei eşuează în clipa în care îşi pierde puterile, ea fiind nevoită să lase câte o piesă din veşmânt la fiecare poartă a infernului. Ajunsă în faţa surorii sale, Ereshkigal, Inanna este ucisă. După trei zile este readusă la viaţă de fiinţe create special pentru a o salva.

Mitul are mai multe semnificaţii: încercarea de a explica perioada în care planeta Venus este invizibilă importanţa anumitor constelaţii dorinţa de a explica puterea celor care se inchină Inannei.

Cununia sacră Miturile despre zeiţa Inanna şi zeul vegetaţiei, Dumuzi, stau la baza sacrului ritual al cununiei, ritual în cadrul căruia regele se însura simbolic cu zeiţa.

Io

În mitologia greacă, Io era o tânără din cetatea Argos, preoteasă în templul zeiţei Hera. Tatăl ei era un zeu al râului, Inachus, descendent al lui Oceanus. Se spune că Zeus a rămas impresionat de frumuseţea acestei fete şi s-a îndrăgostit de ea. Conform unei legende iubirea zeului pentru Io a fost cauzată de farmecele făcute de Iynx, fiica nimfei Echo. Tânăra fată a avut într-o noapte un vis, în care i se poruncea să meargă pe malul lacului din Lerna şi să i se dăruiască lui Zeus. Io încearcă să refuze o uniune cu zeul, însă tatăl ei, sfătuit de oracolele din Delfi şi din Dodone, hotărăşte să nu stârnească mânia divină şi să se supună. Io a mers un câmp, iar Zeus a acoperit-o cu o perdea de nori pentru ca soţia lui, Hera, să nu vadă adulterul comis. Hera bănuieşte însă aventura, iar Zeus pentru a-şi proteja iubita, o transformă într-o frumoasă junincă albă. Zeiţa însă nu se lasă păcălită şi cere drept cadou juninca, apoi o încredinţează în paza lui Argus, un monstru cu o sută de ochi şi o rudă a tinerei Io. Făcându-i-se milă de iubita sa, Zeus îi porunceşte lui Hermes să îl ucidă pe Argus şi să o elibereze pe Io. Folosindu-şi bagheta magică, acesta reuşeşte să adoarmă toţi cei o sută de ochi ai lui Argus şi îl omoară cu o bâtă. Între timp însă, Hera trimite un tăun care să o chinuie pe Io, făcând-o să străbată de furie ţinuturile Greciei. Ea străbate ţărmurile mării care îi va lua mai târziu numele, Marea Ionică, iar apoi străbate strâmtoarea Bosfor (numele acestei strâmtori înseamnă "vadul vacii", amintinde de mitul lui Io). Întâlnindu-l pe Prometeu în timp ce acesta era înlănţuit în Munţii Caucaz, lui Io îi este prezis că îşi va recăpăta curând forma umană şi că va fi strămoaşa celui mai mare erou, Heracle. Io îşi continuă drumul şi ajunge în Egipt unde, în cele din urmă, Zeus o preschimbă în om şi unde aduce pe lume un copil conceput cu acest zeu, Epafos. Io se căsătoreşte mai târziu cu regele egiptean Osiris si devine regina Isis.

Isis

În mitologia egipteană, Isis este zeiţa magiei şi a vieţii, a căsătoriei, simbolul armoniei matrimoniale şi fidelităţii femeii faţă de soţ. Soţia şi sora a lui Osiris, fiica zeilor Geb şi Nut şi mama lui Horus, Isis este una din principalele divinităţi venerate de vechii egipteni. Ea aparţine Eneadei de la Heliopolis, iar în epoca elenistică a devenit protectoarea marinarilor. Numele ei s-ar putea traduce prin "Regina tronului", ea fiind chiar o personificare a tronului faraonului şi a puterii regale. Cu toate acestea, hieroglifa ei însemna la început "muritoare" şi este posibil ca zeiţa să fie o sinteză a mai multor regine egiptene deificate. Originile zeiţei Isis sunt necunoscute, deşi se crede că ar proveni de la egiptenii din Delta Nilului. Spre deosebire de celelalte zeităţi egiptene, Isis nu are un cult centralizat într-o zonă anume. Prima menţiune a zeiţei a apărut în timpul celei de-a Cincea Dinastie a Egiptului atunci când primele texte literare sunt găsite, dar cultul ei devine proeminent în istoria Egiptului Antic mai târziu, când Isis începe să absoarbă elemente de la alte zeiţe din Orient. În cele din urmă, în perioada elenistă, cultul lui Isis s-a răspândit peste graniţele Egiptului către Orientul Mijlociu şi Europa. Se mai poate ca Isis să fi fost o fecioară numită Io, care a fost rapită de soţia lui Zeus, Hera şi trecând prin multe peripeţii, aceasta a ajuns în Egipt, unde s-a căsătorit cu regele Osiris. După un mit circulând în Regatul Nou (1580-1100 î.C.) Isis a izbutit să afle numele secret a lui Ra, dobândind astfel puteri nemărginite asupra universului. Cuvântul Isis provine din numele grecesc Ίσις, care de asemenea a derivat de la denumirea originară egipteană a zeiţei prin adăugarea la final a consoanei -s pentru a respecta terminaţia gramaticală specifică a substantivelor greceşti. Numele egiptean menţionat în izvoarele istorice este ỉs.t şi se poate traduce prin Tron sau Stăpâna tronului. Pronunţia numelui este necunoscută deoarece sistemul de scriere al egiptenilor antici omite vocalele. Conform studiilor recente bazate pe limbile contemporane şi dovezile lingvistice coptice, pronunţia numelui lui Isis este *ʔŪsat (ooh-saht). Mai târziu, numele ei a supravieţuit în dialectul coptic ca Ēse sau Ēsi şi la fel şi în cuvintele compuse ce s-au păstrat în numele egiptene târzii cum ar fi Har-si-Ese (prin traducere "Horus, fiul lui Isis"). Pentru a cădea de acord, egiptologii au ales în mod arbitrar să pronunţe numele ee-set. Uneori, ei pronunţă ee-sa, deoarece t-ul final din numele ei este o desinenţă specifică substantivelor feminine care a dispărut în ultimele etape ale limbii egiptene. În ipostaza iniţială de regină deificată, cel mai important rol a lui Isis a fost la început protecţia faraonului decedat. De aceea a ajuns să fie asociată cu ceremonialul funerar, numele ei fiind scris de peste 80 de ori în textele piramidelor. De asemenea se spune că ar fi mama sau protectoarea celor patru zei (Hapi, Amseti, Quebesenuf, Duamontef) care stăpâneau vasele canopice necesare proceselor de mumificare. Asocierea cu soţia faraonului a adus cu sine ideea că Isis era considerată soţia lui Horus, protectorul şi mai târziu deificarea faraonului însuşi. Prin urmare, zeiţa Hathor a devenit o perioadă atât mama lui Horus cât şi a lui Isis. În timpul Regatului Mijlociu, rolul zeiţei creşte aceasta devenind şi protectoare a nobililor şi chiar a oamenilor de rând. În timpul Noului Regat, Isis devine tot mai proeminentă şi devine mama (protectoarea) faraonului. Se spune că l-a alăptat pe faraon când acesta era prunc şi este de multe ori înfăţişată astfel. Rolul numelui şi coroanei în formă de tron pe care o poartă sunt însă necunoscute. Unii egiptologi cred că funcţia originară a zeiţei Isis era cea de mamă şi tron pentru faraon, deşi o viziune mai modernă stabileşte că aceste două aspecte (mamă-tron) au venit mai târziu prin asociere. În multe triburi africane, tronul regelui este perceput ca fiind însăşi mama regelui, ceea ce se potriveşte cu fiecare din cele două teorii despre Isis. În altă zonă a Egiptului, când panteonul a fost definitivat, Isis a devenit una din zeităţile componente ale Eneadei de la Heliopolis, fiică a zeului pământului, Geb şi a zeiţei cerului, Nut, şi soră cu zeii Osiris, Seth şi Nephthys. Ca zeitate a morţii, a fost asociată cu Osiris, zeul lumii subterane (Aaru) şi a fost considerată soţie a acestuia. Cele două surori, Isis şi Nephthys erau deseori înfăţişate pe sarcofage cu aripile întinse, ca protectoare împotriva răului. O legendă târzie descrie apariţia unui nou zeu al lumii morţilor, Anubis, atunci când cultul lui Osiris a câştigat mai multă autoritate. Vrând să îl atragă pe Seth, Nephthys se deghizează astfel încât să fie la fel de frumoasă ca Isis, dar nu reuşeşte. În cele din urmă însă, Osiris se îndrăgosteşte de înfăţişarea ei şi crede că este chiar soţia lui, Isis. În urma relaţiei dintre Nephthys şi Osiris rezultă un copil, Anubis. Temându-se de furia lui Seth, Nephthys o convinge pe Isis să îl adopte pe micul Anubis. Credinţele legate de Ra, zeul soarelui, au dus la o asociere a acestuia cu Horus, rezultând divintatea Ra-Herakty şi de aceea Isis a fost văzută uneori ca soţia a zeului Ra şi mama zeului Horus. Dar fiindcă zeiţa Hathor era soţia lui Ra, Isis a fost identificată cu aceasta, cele două devenind o singură zeiţă, Isis-Hathor. Uneori, în cadrul Eneadei de la Heliopolis, Isis devine fiică a lui Atum-Ra, deci şi a lui Hathor, idee care nu a rezistat prea mult în mitologia egipteană deoarece Isis şi Hathor aveau destule în comun pentru a fi considerate una şi aceeaşi zeiţă. Contopirea cu Hathor s-a dovedit a fi unul din cele mai importante evenimente din istoria mitologiei egiptene. Prin acest proces, Isis nu a mai rămas soţia lui Horus ci a devenit mama acestuia, iar când Ra s-a contopit cu Atum devenind Atum-Ra, a fost luat în calcul faptul că soţul lui Isis era Osiris. Cu toate acestea, mai rămăsese de explicat cum Osiris, care fiind zeul morţilor, nu putea să fie viu, ar fi putut să fie tatăl lui Horus. Astfel a apărut ideea că Osiris trebuia să învie, idee care a dus la apariţia legendei lui Isis şi Osiris, povestite de Plutarh în De Iside et Osiride . Un alt set de mituri detaliază aventurile zeiţei după naşterea lui Horus. Isis încearcă să-şi protejeze fiul de mânia zeului Seth, ucigaşul lui Osiris. Ea îl salvează pe Horus din multe primejdii şi îl vindecă chiar de înţepătura letală a unui scorpion. În cele din urmă, Horus ajunge la vârsta maturităţii şi învingându-l pe Seth, preia tronul Egiptului. Un alt mit legat de Isis este cel al cunoaşterii numelui secret a lui Ra, cu ajutorul căruia zeiţa putea fi iniţiată în lumea magiei şi îl putea învia pe Osiris. Pentru a afla numele secret al zeului soarelui, Isis a adunat puţină salivă de la acesta, l-a amestecat cu argilă şi a modelat un şarpe. Apoi a trimis acest şarpe ca să îl muşte pe Ra. Otrăvit de şarpe zeul cere ajutorul celorlalţi zei, iar Isis se oferă să îl tămăduiască cu condiţia să i se spună numele secret pe care nimeni altcieneva nu îl ştia. Acest aspect este adesea folosit de vechii egipteni în formulele magice, în care Isis este rugată să folosească numele lui Ra. Treptat, Isis devine cea mai importantă şi cea mai puternică divinitate a magiei din întreg panteonul egiptean. În consecinţă, din cauza naturii magice profunde a zeiţei, caracterul predominant al lui Isis este aceea de zeiţă a forţelor magiei. O nouă zeiţă, Selkis, protectoarea mariajului, a vaselor canoptice şi a ritualurilor, devine un nou aspect al lui Isis. Zeiţa joacă un rol central în rituri şi formule magice, mai ales în cele care invocă protecţia şi vindecarea divină. În multe formule ea chiar se contopeşte cu Horus, iar o invocaţie a zeiţei presupune şi o implicare a puterilor lui Horus. După ce autoritatea Thebei a crescut, Amon a devenit un zeu mult mai important, dar apoi a decăzut şi a fost asimilat de Ra. În consecinţă, Mut, soţia lui Amon, care pâna atunci absorbise alte zeiţe a fosta cum asimilată de soţia lui Ra, Isis-Hathor, devenind Mut-Isis-Nekhbet. Cu toate acestea, infertilitatea şi virginitatea zeiţei Mut au fost luate în consideraţie şi astfel a apărut mitul că Isis a rămas însărcinată datorită magiei când s-a transformat într-un uliu şi a zburat peste trupul neînsufleţit a lui Osiris. Fiindcă Mut a devenit o parte din Isis, era firesc ca Amon să devină un aspect al lui Osiris, soţul lui Isis. Acest lucru nu era uşor de realizat, deoarece Amon-Min era un zeu al fertilităţii, iar Osiris personifica moartea. De aceea, cei doi zei au fost priviţi separat. În perioada egipteană târzie, Isis devine o divinitate dominantă în Egipt. Cultul său asimilează şi câteva elemente din mitologia greacă şi mesopotamică, iar zeiţa este identificată cu Afrodita şi Astarte, două divinităţi ale iubirii. Ea ajunge să fie venerată din Nubia până oraşele maritime din Marea Mediterană. Cultul zeiţei Isis a devenit din ce în ce mai proeminent în lumea elenistică, începând din ultimele secolal III-lea î.Hr., până când a fost interzis de creştini în secolul al VI-lea d.Hr. În ciuda popularităţii în creştere a misterelor lui Isis, există dovezi care sugerează că acest cult nu era prea bine primit de clasele dominante de la Roma. Riturile sale erau considerate de împăratul Augustus "pornografice" şi capabile să distrugă moralitatea romanilor. Tacitus scrie că după asasinarea lui Iulius Caesar, a fost decis să se construiască un templu în onoarea zeiţei Isis. Augustus a suspendat acest plan şi a încercat să-i readucă pe romani la divinităţile lor, care se aflau în deplină asociere cu instituţiile statului. În cele din urmă, împăratul roman Caligula a abandonat prudenţa lui Augustus referitoare la divinităţile orientale. În timpul domniei lui Caligula festivalul în cinstea zeiţei Isis a fost stabilit la Roma. Conform lui Flavius Josephus, Caligula însuşi s-a iniţiat în misterele lui Isis şi a participat la festivalele pe care le înfiinţase. Datorită asocierii frecvente făcute între noduri şi puterea magică, unul din simbolurile zeiţei Isis a fost tiet/tyet (însemnând bunăstare/viaţă), cunoscut mai mult sub numele de Nodul lui Isis. Tyet se aseamănă destul de bine cu un ankh, diferenţa fiind că braţele acestuia se îndoaie în jos sugerând probabil ideea de viaţă eternă, de regenerare şi de înviere. Nodul lui Isis era adeseori folosit ca o amuletă din lemn roşu, piatră sau sticlă în ritualuirile funerare. Steaua Spica şi constelaţia Fecioarei apăreau la o dată din an asociată cu recolta de cereale şi cu zeii şi zeiţele fertilităţii. De aceea ele au devenit simboluri ale zeiţei Hathor şi mai apoi ale lui Isis. Zeiţa Isis a asimilat-o de asemenea pe Sopdet, divinitatea stelei Sirius, după ce Sopdet a fost considerată o zeiţă a fertilităţii şi identificată cu Hathor. În Cartea Morţilor, Isis este "cea care dă naştere cerului şi pământului, cea care îi cunoaşte pe orfani şi pe văduve, cea care caută dreptate pentru cel sărac şi adăpost pentru cel slab". Alte titluri ale lui Isis sunt "Regina Cerurilor", "Mama zeilor", "Cea care reprezintă totul", "Zeiţa lanurilor verzi", "Cea strălucitoare pe cer", "Steaua Mărilor", "Marea doamnă a magiei", "Zeiţa magiei, fertilităţii, naturii, maternităţii şi a lumii subterane", "Dătătoarea celestă a luminii", "Stăpâna cuvintelor dătătoare de putere", etc. În artă, Isis este înfăţişată ca o femeie îmbrăcată cu o rochie lungă şi încoronată cu semnul hieroglific pentru tron. Uneori ea ţine un lotus. Isis apare câteodată şi cu nişte aripi desfăcute deasupra şi în jurul lui Osiris, ca şi cum ar vrea să îi încălzească şi să îi protejeze trupul. Din acest punct de vedere, Isis se aseamnănă foarte bine cu zeiţa Maàt, diferenţa fiind că Maàt poartă pe cap o pană de struţ, iar Isis simbolul tronului regal. După asimilarea lui Hathor, podoaba capului se schimbă coroana fiind înlocuită cu două coarne de vacă între care se află discul solar. Isis este astfel uneori simbolizată de o vacă sau de capul unei vaci. De multe ori, Isis apare împreună cu fiul ei, Horus sau, sub formă de uliu, deasupra corpului lui Osiris. Fiind şi o zeiţă a cerului, Isis este reprezentată stând pe o jumătate din lună, simbol al luminii nocturne. Isis ţine în mână simbolul vieţii, ankh, dar poate avea şi unul din obiectele specifice zeiţei Hathor, cum ar fi sistrum-ul sacru (un fel de instrument muzical) şi colierul menat aducător de belşug şi fertilitate.